Susținere pentru dezvoltarea economiei sociale.

Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

Un program menit să ajute la dezvoltarea mediului economic și social la nivel regional dar și la creșterea ocupării forței de muncă în zonă, prin locurile de muncă nou create.

Codul proiectului: 127434

Echipa de implementare

Andrei Brumaru
Manager proiect

Absolvent al Facultății de Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de studii Economice din București, dar și al unui masterat în Management Finaciar și Piețe de Capital, cu o experiență de peste 8 ani în industria agroalimentară, a dezvoltat companii puternice pe piața din România în acest sector și a creat echipe de management bine pregătite pentru a putea livra produse calitative. Din 2011 este Directorul Executiv al Grupului Carmistin.

Andreea Maglan
Expert formare, selecție GT

Absolventă a Universității din București, Administrarea Afacerilor, cu un masterat în Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Științe Politice și Administrative, cu o experiență de 13 ani în Marketing și Comunicare în domenii precum retailul vestimentar, HORECA și industria agro – alimentară. În calitate de Manager Marketing & Comunicare în cadrul Grupului Carmistin, coordonează toate activitățile specifice, cu focus pe product management, marketing strategic, marketing operațional, marketing digital, precum și strategia și implementarea campaniei de comunicare, atât la nivel B2C cât și B2B.

Ana Maria Dumitroaea
Coordonator proiect

Absolventă a Facultații de Sociologie – Psihologie și a unui curs post universitar in domeniul Comunicării si Managementului Resurselor Umane, cu o experiență de 12 ani în activități de coordonare a departamentului administrativ si de achiziții. In calitate de coordonator proiect are atribuții legate de raportarea privind acțiunile realizate de experții proiectului, comunicarea cu Autoritatea de Management in chestiuni de ordin financiar-administrativ, administrarea bugetului, organizarea și monitorizarea achizițiilor in proiect, colectarea livrabilelor si obținerea acceptanțelor.

Iulia Daniela Brinzea
Expert formare, selecție GT

Absolventă a Facultatii de Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul Academiei de studii Economice din Bucuresti, cu o experiență de aproape 12 ani în vanzari, achizitii, real estate dar si property manangement, în domenii precum retail, HORECA și industria agroalimentară, din care peste 5 ani in coordonarea unei echipe, recrutare si formare personal. În calitate de Asset Manager în cadrul Grupului Carmistin, coordonează activitățile pentru proiectele aflate in desfasurare partea de real estate si property management.

Cornelia Boaru
Expert formare, selecție GT

Absolventă a Facultății de Drept și a Facultății de Limbi Străine (Specializarea Engleză-Germană), cu o experiență de 2 ani în vânzari (pentru produse bancare și servicii avocațiale) si de peste 10 ani in domeniul juridic. Cea mai mare parte din activitatea juridică desfasurată este in domeniul Real Estate pentru un Food Retailer de renume internațional (care deține in România mai mult de 600 de magazine). În acest moment, deține funcțiile de Transaction Manager si Consilier Juridic Senior in cadrul Grupului Carmistin și se ocupă de investițiile imobiliare ale Grupului (achiziții/vânzări proprietăți, negocierea contractelor, due diligence, activități de property management etc). Totodată, face parte din echipa care se ocupă de accesarea și implementarea proiectelor finanțate din Fonduri Europene.

Carmen Agape
Expert formare, selecție GT

Inginer de profesie, experienţă de peste 22 ani în domeniul de Resurse Umane din care peste 11 ani în managementul resurselor umane. Carmen Agape s-a alăturat Grupului Carmistin International în 2016. Este unul din reprezentanţii HR principali şi consilier pentru angajaţii şi managerii Carmistin Grup. Din 2018, coordonează activitatea de Admin & Payroll la nivel de Grup – Grup ce reuneşte 30 de entităţi sub mai multe forme de organizare juridică, aproximativ 1800 de angajaţi, 5 linii de business. Prin forţa imprejurărilor a experimentat şi a reuşit să gestioneze situaţii, efecte, percepţii, personalităţi provocatoare dar, interesante. A invăţat ca oamenii contează, dar procedurile organizează şi dau rezultate. Oamenii sunt autorii dar si personajele procedurilor. Procedurile = relaţii solide între oameni = rezultate = satisfacţii.

Andreea Zaharia
Expert formare profesională și selecție PA

Absolventă al Facultatii de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice din București, dar si a unui master in Economia Mediului, cu o experiență de peste 7 ani în economie și 5 ani in domeniul formarii. În calitate de formator adaptează conținutul și materiale de formare adiționale, astfel încât să permit transmiterea cunoștiințelor de baza, conform tematicii de pregătire adaptate grupului tinta și asigură întocmirea documentației de formare conform reglementarilor ANC si metodologiei privind activitatea de formare aprobată în proiect.

Sorina Berbece
Expert formare profesională și selecție PA

Absolventa a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, in primii ani de activitate colaborator in presa scrisa cu atributii de comunicare si redactare, ulterior peste 10 ani de activitate in domeniul Financiar Bancar Retail, divizia "Corporatii" si clienti " Private Banking"; 5 ani Director General al unei companii cu activitate reglementata conform Directivelor Europene din domeniul gestionarii deseurilor de ambalaje.

Nicoleta Panait
Expert formare profesională și selecție PA

Absolventă a Facultății de Management Financiar Contabil din cadrul Universității „Spiru Haret” din Craiova, dar și a Facultății de Drept „Nicolae Titulescu” din cadrul Universității din Craiova, cu o diplomă de studii academice postuniversitare obținută la Institutul European de Administrare a Întreprinderii din cadrul Universității din Craiova și un doctorat în Relații Economice Internaționale. Nicoleta deține diverse certificări precum managementul de proiect, pregătirea personalului didactic, dar și studii postdoctorale. Are o experiență de peste 20 de ani în învățământul universitar, dar și în domeniul bancar. În prezent este lector universitar la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București desfășurând activități de seminar pentru disciplinele: Finanțe, Tehnici și operațiuni bancare, Creditarea afacerilor, Economia monetară, Practici bancare și finanțarea afacerilor.

Cristina Popa
Expert formare profesională și selecție PA

Absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale în cadrul Academiei de Studii Economice din București, cu o experiență de 2 ani în managementul contractelor de vânzare și de peste 20 de ani ca economist în departamentul financiar, atât în România, cât și în China. Deține funcția de director executiv în cadrul Grupului Carmistin ocupându-se cu coordonarea activităților de departament prin exercitarea funcțiilor manageriale în raport cu personalul specializat, consilierea celorlalți manageri în problemele de risc, dezvoltarea și actualizarea de politici și proceduri adecvate pentru identificarea, evaluarea, măsurarea, controlul și gestionarea riscurilor, redactarea de opinii cu privire la optimizare fiscală, coordonarea dosarelor de instanță ale Grupului (consilieri juridici interni, avocați externi), colaborarea cu executori judecătorești, practicieni în insolvență, notari, avocați în vederea întocmirii documentelor necesare pentru activitatea societăților, etc. Capacitatea sa managerială de planificare, organizare, coordonare şi control precum și gestionarea eficientă a problemelor, a timpului și a resurselor au făcut-o pe Cristina o persoană indispensabilă pentru echipa Carmistin.

Vrei să participi la cursurile programului SUSTIN?
Înscrie-te
Dacă ai întrebări, ne poți contacta la adresa de e-mail: sustin@carmistin.ro sau folosind formularul de mai jos.