Selecţia persoanelor din grupul ţintă
se realizează în condiţiile respectării principiului egalităţii de şanse (etnie, sex, religie, dizabilităţi, categorie socială şi orice alt criteriu).
Se recomanda selectarea suplimentara a minimum 30 de persoane de rezervă în vederea completării grupului ţintă, în cazul în care, din motive obiective, unii membrii ai grupului tinta selectaţi renunţă la participarea in proiect.
Ierarhizarea candidaţilor în vederea selecţiei persoanelor din grupul ţintă şi a poziţiilor de rezervă se realizează în ordinea depunerii dosarelor de candidatura in termenul stabilit cu respectarea cumulativa a criteriilor de selecţie.
Prioritate
Vor avea prioritate femeile si persoanele cu domiciliul/resedinta in mediul rural, pana la selectarea numarului minim asumat de cel putin 34 femei si 2 persoane din mediul rural. Astfel, vor fi inscrise in grupul tinta, in ordinea prezentarii documentelor de eligibilitate, mai intai femeile si persoanele din mediul rural, pana la incidenta acestui numar dupa care vor fi inscrise pe principiul primul-venit primul servit celelalte persoane interesate.