Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
Un program menit să ajute la dezvoltarea mediului economic și social la nivel regional dar și la creșterea ocupării forței de muncă în zonă, prin locurile de muncă nou create.
Codul proiectului: 127434
Proiectul are o valoare totală de 13,713,622.25 lei, din care peste 98% este finanțare nerambursabilă – 13,516,849.39, contribuția proprie fiind de 196,772.86 lei.
Perioada de implementare este de 36 luni (3 iunie 2019 – 2 iunie 2022).
Cod COR 112032 și un Certificat de Absolvire de stat, eliberate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice sub antetul Autorității Naționale de Calificări, cu recunoaștere la nivel național și internațional. Află mai multe despre antreprenoriatul social.
de persoanele formate în cadrul cursului și le vom acorda subvenții pentru înființarea de întreprinderi sociale sustenabile.
în cadrul celor 29 de întreprinderi sociale înființate.
Absolvent al Facultății de Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de studii Economice din București, dar și al unui masterat în Manageme...
Absolventă a Universității din București, Administrarea Afacerilor, cu un masterat în Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Științe Politic...
Absolventă a Facultații de Sociologie – Psihologie și a unui curs post universitar in domeniul Comunicării si Managementului Resurselor Umane, cu o experi...
Absolventă a Facultatii de Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul Academiei de studii Economice din Bucuresti, cu o experiență de aproape 12 ani î...
la nivelul Sud-Muntenia, Sud Vest și Vest cu privire la beneficiile economiei sociale, ale ocupării pe cont propriu și ale dezvoltării economice sustenabile la nivel regional.
în economie socială în rândul a 112 persoane și îndrumarea acestora în vederea realizării unui plan de afaceri și înființării de noi societăți economice sociale.
la nivelul regiunilor Sud-Muntenia, Sud Vest și Vest prin înființarea a 29 de societăți economice sociale și crearea a 93 de noi locuri de muncă.